Emmanuelle Bercot vine în România

Prima femeie-regizor care a deschis Festivalul de la Cannes în ultimii 28 de ani vine la Les Filmes de Cannes à Bucarest 2015

Renumita actriță, regizoare și scenaristă franceză Emmanuelle Bercot vine pentru prima dată în România, la deschiderea Les Films de Cannes à Bucarest (23 octombrie), pentru a-și prezenta filmul La Tête haute, același care a deschis festivalul de pe Coasta de Azur. Emmanuelle Bercot este a doua femeie-regizor din istorie care a inaugurat Festivalul de la Cannes, prima fiind Diane Kurys cu A Man in Love (1987).

Mon roi_Emmanuelle Bercot si Vincent Cassel

Cu filme selecționate la Cannes, Veneția și Berlin și cronici elogioase pentru rolurile sale, Bercot este una dintre vocile momentului în cinematografia franceză. În seara de gală de pe 23 octombrie, vedeta se va întâlni cu publicul și va răspunde întrebărilor, la finalul proiecției. Spectatorii vor vedea în premieră în festival și Mon Roi, drama care i-a adus lui Bercot premiul pentru interpretare feminină la Cannes.

Trailer La Tête haute:

Les Films de Cannes à Bucarest are loc în perioada 23 – 29 octombrie. Detalii și program pe site / Facebook.

Text extras din comunicatul de presă.

Andreea Giuroiu

Blogger și social media addict ツ

Scrie un comentariu