The Light Between Oceans este exact ce promite. O poveste care îți va rupe inima. Însă înainte de a începe, vreau să vă povestesc cum am aflat de roman și implicit, de film. La un moment dat, pe Youtube, a apărut un trailer care suna interesant, cu 2 actori pe care-i apreciez foarte mult (ca să nu mai zic cât de simpatici sunt). Era descris ca un proiect dramatic, cu Michael Fassbender și Alicia Vikander în rolurile principale. Și pentru că nu știam de carte, am dat play (în general nu dau play la trailere / teasere decât după ce citesc cartea cu pricina). Mi-au dat lacrimile după acele 2 minute, așa că am decis că trebuie neapărat să citesc romanul.

Pentru că m-am mutat în Anglia și a fost destul de greu să car multe chestii de acasă, n-am mai căutat cartea, nu mai aveam de gând să o cumpăr, ba chiar plănuiam să văd filmul cât de curând posibil; însă universul a complotat în așa fel încât am dat de o ediție mai veche într-un charity shop, în Londra. Ulterior am plecat în România pentru sărbătorile de iarnă și cartea a rămas în Londra – are vreo 500 de pagini, iar eu n-am avut prea mult loc în bagaje cu toate cadourile de Crăciun strânse pentru cei dragi. Așa că abia ieri, 29 ianuarie, am terminat de citit (și de plâns). Azi am văzut filmul și am continuat cu plânsul, chiar dacă a lipsit factorul surpriză din ecuație.

Povestea stă în felul următor: O barcă ajunge pe insula unui far, acolo unde doar responsabilul farului și soția lui locuiesc. În barcă avem un bărbat mort și un bebeluș plângând. Tom (Michael Fassbender) și Isabel (Alicia Vikander) iau o decizie care încalcă orice regulă sau lege. Ce se întâmplă mai departe este o contradicție continuă de sentimente.

Dacă mă apuc să povestesc mai mult de atât, se pierde farmecul pentru voi, în caz că vreți să citiți cartea sau să vizionați filmului. Însă dacă ați făcut deja una dintre cele 2, vă invit să citiți în continuare. SPOILER ALERT

Aș începe recenzia exact așa cum Tom trimite acel mesaj despre „nașterea” lui Lucy. M-a impresionat până la lacrimi PUNCT Personajul meu preferat a fost Tom PUNCT Am înțeles-o pe Isabel și totuși n-am fost de acord cu ea PUNCT

Și așa mai departe, dar o să încerc să elaborez puțin 🙂

You’re my favourite. Better than all the stars put together.

Acesta este romanul de debut al autoarei M.L Stedman și a fost publicat în 2012, câștigând titlul de Cea mai bună carte istorică pe site-ul Goodreads, printre altele. Urmărește povestea lui Tom, proaspăt sosit de pe frontul de luptă, unde a stat și a supraviețuit aproape 4 ani. Acesta își dorește să fie singur o perioadă, să uite de morțile, durerea și sacrificiul din război. Astfel decide să aibă grijă de farul din Janus Rock, perioadă în care o întâlnește pe Isabel, fata de doar 18 ani plină de viață („you are so full of life it scares me”), gata de aventura vieții ei, iubind cu tot sufletul, pe o insulă pe care o cercetează și o împarte în diferite zone („It just seemed wrong that places weren’t called anything. So I’ve given them names”). În film, unde apare și prima diferență dintre cele 2 produse, Isabel nu îi spune niciodată lui Tom că nu poate trăi fără a avea copii. Cumva replica asta a fost importantă pentru decizia pe care Tom o ia cu ea, dar mai ales pentru ea. După 2 avorturi spontane și un născut mort, Tom o salvează pe Isabel atunci când la implorările ei cedează și face imposibilul posibil. Îngroapă un bărbat și ajunge să crească pentru 4 ani un copil care nu este al lui. Lucy este lumina lor, lumina dintre oceane, salvarea celor 2. Sau poate doar a ei. Pentru că, pentru Tom, toată povestea asta devine prea greu de suportat, mai ales după ce o întâlnește pe mama biologică a copilului, transfigurată și fără pic de liniște – Hannah (Rachel Weisz) și-a pierdut soțul și copilul nou-născut pe mare, când de fapt aceștia încercau să scape de ura și violența oamenilor care considerau că un german (deși soțul ei, Frank, era austriac – lucru care nu se specifică în film) nu are ce să caute în țara lor.

He opened his mouth to go on, but an image of Isabel bathing their stillborn son silenced him, and he baulked.

Acum, diferențe majore pe care le-am observat urmărind pelicula regizată de Derek Cianfrance:

  • în roman, Isabel îl invită pe Tom la picnic, pe când în film Isabel aruncă replica „He offered to take me to a picnic”, de față cu părinții ei;
  • Isabel este cea care trimite prima scrisoare către Tom și nu invers, așa cum ne prezintă pelicula;
  • în carte nu se specifică nimic de existența mustății lui Tom, pe care Isabel i-o rade în film;
  • în film Tom nu îi face cadou lui Isabel o cutie lucrată manual de el;
  • când are primul avort, Isabel nu iese în furtună ca să ajungă la far, acolo unde se afla Tom; în carte se specifică clar că Tom nu o poate auzi pe Isabel atunci când aceasta începe să aibă dureri;
  • în film vedem un avort și un născut prematur, pe când în carte sunt 2 avorturi și un născut mort;
  • pentru a comprima o bună parte a romanului, scenariul e mai zgârcit cu povestea dintre Hannah și Frank, dar și cu felul în care Tom află de pierderea acesteia;
  • spre final, Isabel primește un speech puternic din partea prietenului lor, Ralph; același speech este oferit în film de către mama ei;
  • în carte, Hannah nu vine cu ideea de clemență, ideea fiindu-i sugerată de detectivul care vine să îi spună ce a declarat Isabel; aceasta chiar îl „atacă” pe detectiv.

A lighthouse warns of danger – tells people to keep their distance. She had mistaken it for a place of safety.

O lectură/vizionare dureroasă, însă cu mesaje foarte puternice, plină de iubire, devotament, pierderi. O lectură/vizionare care la sfârșit încă te lasă cu întrebarea „ce a fost corect și ce a fost greșit?”. Am încercat să mă pun în locul lui Isabel și probabil aș fi făcut la fel, iar pe Tom l-am înțeles. În același timp, nu am fost de acord cu decizia lor. Și poate asta e cea mai bună parte a romanului. Nu poți să dai dreptate nimănui. Uneori binele și răul chiar arată la fel.

Cartea se găsește la editura Polirom, iar filmul la ProVideo.

Scrie un comentariu

%d blogeri au apreciat: