Recenzie: Concussion (2015)

Concussion 2015

Concussion – filmul total subapreciat, inspirat de povestea adevărată a unui doctor – erou, care pe mine m-a cucerit.

Bennet Omalu (interpretat frumos și curat de Will Smith) este un neuropatolog care a făcut o importantă descoperire medicală în urma căreia a ajuns să se lupte cu una dintre cele mai puternice instituții ale lumii, Liga Națională de Fotbal. Omalu mi-a amintit de Henry Morgan din Forever, un patolog devotat meseriei și foarte amuzant, privit din exterior (și nu numai, dacă ținem cont de principala caracteristică – vorbitul cu pacienții). Până în punctul de atracție al filmului (adică descoperirea care avea să-i schimbe viața), facem cunoștință mai bine cu Bennet Omalu. Un medic imigrant, care-și trăiește viața în America, cu multă credință în Dumnezeu și intenții bune pentru cei din jur. Așa se face că, atunci când este rugat s-o ia în chirie pe Prema (Gugu Mbatha-Raw, emoționantă), acesta nu refuză și ajunge să fie una dintre cele mai bune decizii ale lui.

Devenit cunoscut în întreaga lume pentru descoperirea encefalopatiei cronice traumatice în creierul unor jucători de fotbal american, Bennet Omalu s-a luptat cu sistemul și a adus un plus important pentru medicină. O dramă ce te poartă lin în aventura plină de curaj și devotament a unui doctor înconjurat de prejudecăți și piedici, un film insuficient recunoscut de critica importantă a cinematografiei. Deranjează apropourile legate de patriotismul american pe care nu le pot trece cu vederea, însă sunt mici în comparație cu povestea emoționantă și inspirațională a lui Bennet Omalu.


Need is not weak.

Câteva detalii tehnice:

Regizor: Peter Landesman
Scenariu: Peter Landesman, Jeanne Marie Laskas (autor articol al revistei GQ)
Producători: Elizabeth Cantillon, Giannina Facio-Scott, Ridley Scott, Larry Shuman, David Wolthoff
Muzică: James Newton Howard
Costume: Dayna Pink
 
Precizări speciale:
  • Pentru a fi bine pregătiți de filmări, Will Smith și regizorul/scenaristul Peter Landesman au privit mai multe autopsii, 2 dintre ele fiind realizate chiar de realul dr. Bennet Omalu;
  • Și actorul Alec Baldwin a studiat îndeaproape câțiva doctori, pentru a se pregăti de rolul pe care urma să-l interpreteze;
  • Matthew Willig s-a retras din Liga Națională de Fotbal după 14 sezoane, având un rol în Concussion și fiind foarte familiar cu subiectul tratat;
  • Will Smith și Adewale Akinnuoye-Agbaje joacă împreună și în Suicide Squad (2016);
  • Mare parte a filmărilor au avut loc în Pittsburgh, Pennsylvania, SUA.

Vizionare trailer:

Concussion este deja în cinematografe, distribuit de InterComFilm.

Andreea Giuroiu

Blogger și social media addict ツ

Scrie un comentariu