A trecut ceva de când am scris ultima recenzie de film, dar asta și pentru că n-am mai ajuns de ceva timp la cinema. Am ajuns azi, însă, ca să vizionez Goodbye Christopher Robin. O biografie tristă, o privire în culisele poveștii de succes a scriitorului A.A. Milne. Cred că toată lumea a auzit de Winnie The Pooh, serie de cărți care a reprezentat un pansament peste rănile provocate de Primul Război Mondial în Anglia.

Domnul Alan (Domhnall Gleeson, nu la fel de impresionant ca în alte roluri) a cunoscut-o și iubit-o pe Daphne (Margot Robbie, cel mai nesuferit personaj al ei de până acum, pe care l-a stăpânit foarte bine), însă relația lor n-a fost pe primul plan în acțiunea filmului, de altfel cu un scenariu destul de fragmentat și care nu curge foarte lin. Însă biografia s-a rezumat la micuțul Christopher Robin (interpretat majoritat de foarte dulcele Will Tilston). Soția lui Alan îi reproșează multe, dar cel mai dureros lucru e poate cel legat de copilul lor, zicându-i că i-a făcut un copil care aproape o omorât-o, dar că nimic nu este suficient pentru el, nici măcar asta. Totul culminând cu plecarea acesteia de acasă, astfel lăsându-i pe Alan și Christopher împreună. Bună ocazie prin care vedem relația tată-fiu printr-un șir de scene montate în așa fel încât să picteze trecerea timpului, timp în care Alan încă se luptă cu traumele ce l-au marcat pe câmpul de luptă, dar și cu o carieră care riscă să se încheie definitiv dacă nu se lasă inspirat în a scrie din nou. Inspirația acestuia, dar și salvarea (Don’t get lost. I’ll help you. – Christopher Robin) vine chiar de la micuțul Robin. Prin inocență și joacă, dar și datorită pasiunii pentru animalele de companie (de pluș și nu numai – vezi vizitele la grădina zoologică), puștiul crează fără să-și dea seama un fenomen, îl pune în mijlocul camerelor de fotografiat, ajunge să ofere autografe și interviuri la doar 8 ani. 

E cu atât mai trist că cât odată întors la rândul lui de pe câmpul de luptă, la vârsta de 18 ani, acesta îi spune tatălui în lacrimi: I was just playing. Iar un schimb de replici care m-a marcat și care încheagă și mai puternic greșeala unui părinte pierdut care-și regăsește sufletul și își recunoaște greșelile într-un final:

(când Robin are 8 ani)
 
Christopher Robin: Are you writing a book? I thought we were just having fun.
Alan Milne: We’re writing a book and we’re having fun.
 
(când Robin pleacă pe front)
 
Alan Milne: You told me to write you a book.
Christopher Robin: Yeah. I wanted you to write a book for me, not about me.
Sunt atinse mai multe subiecte/probleme aici, dar în principal ne este prezentată povestea tristă a unui copil care s-a jucat și a creat un fenomen. Cum un părinte și-a regăsit inspirația, dar cu prețul de a-și exploata copilul, nefiind conștient de asta decât prea târziu.
Înainte de genericul de final, alăturate unor imagini cu personajele reale, cuvintele spun că C. Robin nu s-a atins niciodată de niciun ban din profitul extrem de generos al seriei de cărți pentru copii, Winnie The Pooh, și că nici nu și-a dorit nimic din succesul reprezentat de aceasta. Christopher s-a căsătorit ulterior și a rămas prieten toată viața cu cea care i-a fost cel mai mult alături, bona Olive (Kelly Macdonald, poate mai impresionantă decât Domhnall și Margot) – 2 dintre cele mai bune replici ale ei, mai jos.
  • He has to know he’s important to someone. That someone cares about him.
  • A person should do the things the person loves, with the people a person loves. Because you never know what happens next.
Din punct de vedere al scenografiei, al costumelor, al peisajelor și al atmosferei, pelicula asta e un deliciu. Nu e perfectă, dar rămâne o producție bună cu destule de oferit. Pentru iubitorii filmelor de epocă, e fix ce trebuie. O metaforă care pornește încă din titlu, un film ce prezintă probleme cât se poate de actuale în ce privește relația părinte-copil și care poate cu ușurință să reprezinte un subiect de interes pentru oricine.
 
Vizionare trailer:

Scrie un comentariu

%d blogeri au apreciat: