King Arthur: Legend of the Sword este o adaptare modernă a clasicului basm. Povestea este relativ simplă, dar reușește să impresioneze cu execuția. Filmul urmărește în mare parte mitologia, prezentată absolut superb. Actorii sunt incredibili, începând cu protagonistul Charlie Hunnam care, după câte am auzit, a luptat pentru acest rol. Personajul negativ este interpretat de Jude Law care, bineînțeles, livrează conform așteptărilor și nu se lasă mai prejos. Trebuie precizată însă și prezența feminină a peliculei, Astrid Bergès-Frisbey, al cărei personaj îl ajută pe eroul nostru să treacă peste toate obstacolele.

Cu un buget de peste 100 de milioane de dolari și prima parte dintr-o sagă planificată în 6 părți, King Arthus: Legend of the Sword este spectaculos. Scenariul este complex (scris de Joby Harold, Guy Ritchie, Lionel Wigram), combinând diverse elemente pentru a crea această adaptare modernă a legendei. O doză mare de elemente fantastice, cu puțină acțiune și aventură împrumutată de la Lord of the Rings și Games of Thrones și o distribuție care-și face treaba. De asemenea, efectele speciale sunt un plus. De văzut.

I’m not getting drawn into this mess! There’s an army of you, there’s only one of me! I’ll talk, I’m happy to talk. But there is no way that I am fighting.

Vizionare trailer:

King Arthur: Legend of the Sword este de mâine în cinematografe, via Vertical Entertainment.

Guest post by Marius Florin.

Scrie un comentariu

%d blogeri au apreciat: