Recenzie: La La Land (2016)

Încerc să-mi țin entuziasmul în frâu, să nu adorm și să termin recenzia asta în timp util. Pentru că atunci când voi o veți citi, eu voi fi prinsă într-un drum de aproximativ 13 ore, așa că să trecem la subiect.

Și am dat drumul la coloana sonoră pe fundal și… God, de unde să încep?! De la faptul că Emma Stone și Ryan Gosling sunt adorabili, că și-au asumat rolurile și s-au distrat, de la faptul că toate cadrele cu orașul și cerul la apus sunt breathtaking? Sau încep de la genul filmului: musical. Musical, așa cum se făcea odată, așa cum.. trebuie. IMDb adaugă comedie și dramă, dar comedie e totuși cam mult spus.

Mă arunc în cursa lungă și zic asta: La La Land este câștigătorul Premiilor Oscar.

Emma Stone și Ryan Gosling se joacă cu sentimentele, cu magia, cântă și dansează, iar singurul lucru pe care vrei să-l faci când ieși din sala de cinema e să dansezi. Dar și multe ore după.

Plotul e foarte simplu, poate chiar banal: un cântăreț și o actriță se îndrăgostesc și-și definesc viața unuia celuilalt. La La Land este un basm cu final atipic, însă rămâne un basm. Când se sfârșește o scenă și mai spui o dată „Oh my God! 😍” sau nu mai zici nimic pentru că nu mai poți să zici nimic, vine altă scenă. Care o depășește pe anterioara. Cam asta face regizorul și scenaristul Damien Chazelle cu La La Land. Vai, și e o bucurie continuă, un film ca o pictură, culori puternice ce se mișcă în ritmul mai multor compoziții precum asta.

Spuneam că plotul e banal, însă devine nesemnificativ cumva, pentru că nu el contează cu adevărat aici. Aici contează muzica, contează dansul, contează cadrele alea de vis, culorile, costumele și atmosfera. Chiar dacă pentru romanticii ca mine contează și plotul căruia îi vei reproșa că n-a fost și n-a făcut, asta dacă stai să analizezi mai mult decât trebuie.

La distribuție adăugăm multe talente, însă prezențe de notat sunt cele ale domnilor J.K. Simmons (fermecător în Whiplash) și John Legend (care a contribuit și la coloana sonoră a filmului).

La La Land e ceva ce trebuie făcut mai des. E o încântare pentru ochi și suflet, e pentru fraierii care vor să viseze (așa cum subliniază chiar personajul Emmei Stone). Mergeți să-l vedeți. Mergeți să dansați, să cântați, să simțiți. Să visați.


This is the dream! It’s conflict and it’s compromise, and it’s very, very exciting!

Precizări speciale:

  • Emma Watson a renunțat la rolul principal pentru a filma Beauty and the Beast (2017), iar Ryan Gosling a renunțat la rolul Bestiei ca să poată filma pentru La La Land;
  • Miles Teller a fost ales inițial pentru rolul principal, fiind ulterior înlocuit de Ryan Gosling;
  • Filmările au durat 8 săptămâni și au avut loc în vara lui 2015;
  • Emma Stone și Ryan Gosling au jucat împreună și în Crazy, Stupid, Love. (2011) și Gangster Squad (2013);
  • John Legend a învățat să cânte la chitară pentru rolul lui, iar Ryan Gosling la pian;
  • Scena în care Mia dă probă pentru un film și cântă, a fost cumva decisă chiar de Emma Stone – actrița a fost cea care a ales când să treacă de la dialog la cântat.

Vizionare trailer:

La La Land este de astăzi în cinematografe, via Freeman Entertainment.

Andreea Giuroiu

Blogger și social media addict ツ

Scrie un comentariu