Recenzie: Sicario (2015)

sicario 2015
Atmosferă dark, actori foarte buni, tensiune, mister… nu sunt suficiente cuvinte, dar nici nu sunt necesare. Sicario e un film ce trebuie văzut. Atât de simplu.

Corupția, crima organizată și traficul de droguri sunt premisele de la care pleacă acțiunea în thrillerul lui Denis Villeneuve. Sau aș putea să zic doar „realitate” (so sad, Mexico). Și din 2 ore, în prima ești total în pielea agentului FBI neexperimentat, Kate Mercer (Emily Blunt, extrem de emoționantă) – frica, drumul către habar n-ai ce, întâmpinarea unui peisaj parcă rupt din poveștile de groază și veșnica întrebare „ce se întâmplă?” te poartă cu atenție, curiozitate și tact către explicații și deznodământ.

emily blunt sicario

Alejandro (Benicio Del Toro – absolut senzațional; atât de rece, sfidător și impresionant) este principalul colaborator în misiunea condusă de FBI la graniţă, iar trecutul întunecat al acestuia o va face pe Kate să pună la îndoială tot ce ştia pentru a supravieţui. Ce ascunde Alejandro? Cum ajunge Kate să fie prinsă în mijlocul unei misiuni nebune? Trebuie să aflați din scaunul unui cinematograf, cât de curând puteți. Coloana sonoră, vreo 3 scene care m-au făcut să uit că trebuie să respir, peisaje superbe… De văzut!

You ask how the watch is made. Keep your eye on the time.

P.S. Încă respir greu.. ah, când să-l revăd oare? 🙂


CONCURS: Răspunde corect la întrebarea de mai jos și poți câștiga una dintre cele 3 invitații duble pentru vizionarea Sicario, valabile în Cine Grand Titan. Câștigătorii vor fi aleși cu random.org pe 25 septembrie. Succes!

 UPDATE: Câștigătorii sunt Marius Calin, Veronica Ivan și Calin Alexandru. Felicitări!

Acest actor, premiat cu Oscar pentru rolul din Traffic (2000), cunoscut și pentru performanțele din filme ca The Usual Suspects (1995), Snatch. (2000), 21 Grams (2003) și Sin City (2005), joacă rolul personajului misterios, Alejandro, în thrillerul Sicario. Care este numele lui?

a. Josh Brolin
b. Benicio del Toro
c. Javier Bardem


 

 

Câteva detalii tehnice:

Regizor: Denis Villeneuve
Scenariu: Taylor Sheridan
Producători: Basil Iwanyk, Thad Luckinbill, Trent Luckinbill, Edward McDonnell, Molly Smith
Muzică: Jóhann Jóhannsson
Costume: Renée April

Precizări speciale:

• Emily Blunt a început filmările după 4 luni de la nașterea fetiței sale, Hazel;
• Emily Blunt și Benicio Del Toro au lucrat împreună și în The Wolfman (2010);
• Acesta este al 3-lea film în care actorii Josh Brolin și Benicio del Toro joacă împreună, primele 2 fiind Inherent Vice (2014) și Guardians of the Galaxy (2014);
• Cu un buget de aproximativ 32 de milioane de dolari, pelicula a fost turnată în Albuquerque, New Mexico, SUA.

Vizionare trailer:

Sicario este de astăzi în cinematografe, distribuit de Freeman Entertainment.

Foto: Black Label Media

Andreea Giuroiu

Blogger și social media addict ツ

0 Comments

Scrie un comentariu