O actriță pe care o ador, multă dramă și inspirație dintr-un caz real. Un film care m-a câștigat dinainte de a-l vedea.

Și apoi, după ce l-am văzut, am rămas fără aer. Avem un boxer profesionist, cu o familie frumoasă și fericită, dar mult prea dedicat meseriei. Atunci când meseria îi răpește una dintre cele mai importante persoane din viața lui, totul escaladează într-o dramă intensă și captivantă.

southpaw 2015

Billy Hope (interpretat dureros de bine de Jake Gyllenhaal) are o carieră de succes, o soție frumoasă și iubitoare (Rachel McAdams, prea puțin în film, dar cuceritoare) și o fiică adorabilă (Oona Laurence, foarte emoționantă). Atunci când un eveniment nefericit are loc, Billy ajunge într-un punct în care viața pare fără nicio speranță (asta apropo și de numele lui). Treptat, managerul și prietenul lui de o viață (Curtis „50 Cent” Jackson, destul de sec) îl trădează, e nevoit să își vândă casa și toate lucrurile, iar fetița îi este luată de Serviciile Sociale. Pentru iubirea necondiționată ce i-o poartă fiicei lui, Billy face tot posibilul să o recupereze, iar traseul acesta emoționează, enervează și aduce lacrimi în ochii spectatorului. Sau cel puțin mie.

Câteva detalii tehnice:

Regizor: Antoine Fuqua
Scenariu: Kurt Sutter
Producători: Todd Black, Jason Blumenthal, Antoine Fuqua, Alan Riche, Peter Riche, Steve Tisch, Ning Ye
Muzica: James Horner
Costume: David C. Robinson

Precizări speciale:

  • Debut scenaristic pentru Kurt Sutter;
  • Jake Gyllenhaal s-a antrenat timp de 8 luni pentru rol;
  • Acesta este ultimul film pentru care James Horner a realizat coloana sonoră, înainte să moară într-un accident de avion pe 22 iunie. Horner a realizat coloana sonoră doar pentru că i-a plăcut ideea filmului, echipa de producție nepermițându-și să-l plătească pentru asta;
  • Melodia din finalul filmului, Wise Man – interpretată de Frank Ocean – a fost inițial scrisă pentru Django Unchained (2012), dar regizorul acelui film nu i-a găsit un loc potrivit așa că a fost eliminată la montaj;
  • Lupita Nyong’o a fost inițial aleasă pentru rolul Angelei Rivera, dar a renunțat din cauza programului de filmare ce se suprapunea cu cel de la pelicula Star Wars: Episode VII – The Force Awakens (2015).

Vizionare trailer:

Southpaw intră de mâine în cinematografe, distribuit de CineForum.

Scrie un comentariu

%d blogeri au apreciat: