Recenzie: Survivor (2015)

survivor-454671l  Survivor mi-a dat senzația că urmează să fie un film plin de acțiune și suspans. Am rămas cu așteptările care n-aveau să primească decât dezamăgire.

Deschiderea surprinde un incident de pe un câmp de luptă care urma să devină și un pretext pentru a manipula incidentele ce vor urma. Cu toate că intriga este susținută de motivul răzbunării unui alt personaj, Emil Balan (origine română, da!). Filmul are mai multe găuri în scenarii și chiar în jocul actoricesc, dar haideți să le luăm pe rând. mila  Kate Abbott (interpretată cu dificultate de Milla Jovovich) este rolul principal în această poveste. Ea încearcă să arate că e fata bună, din clipa în care i se înscenează un atac cu bombă ce se soldează cu răniți și morți deopotrivă. pierce survivor 2015  Vorbeam cu CineAmator după vizionarea filmului și ne puneam de acord că din personajul (cică tot principal) lui Pierce Brosnan nu se înțelege mai nimic. Și cam așa e, pentru că au vrut să-l facă cel mai de temut criminal care a existat, singurul care a știut să folosească o lunetă, dar per total n-a fost decât penibil, de cele mai multe ori. #wtf dylan survivor 2015  Singurul care mi-a plăcut și m-a convins total este Dylan McDermott (de care m-am îndrăgostit prima dată în serialul Stalker). Mi-a plăcut, în primul rând, personajul interpretat de el și povestea acestuia, deși aparent nu e prea important în ceea ce privește desfășurarea acțiunii. Un mare minus, rămâne totuși, dispariția lui (pentru prea multe minute) seacă și bruscă care se ivește la un moment dat. Nu prea înțelegi exact ce a vrut scenaristul să inspire, dar asta e valabil pentru tot filmul. dylan survivor movie  Cu acțiune care nu prea este, actori care încearcă să facă mai mult decât ar trebui (cred că și ei voiau să iasă altceva), alții care n-au treabă cu actoria în sine (atenție la Angela Bassett), scenariu deloc convingător și multă alergătură către nicăieri, Survivor încearcă, dar nu (prea) reușește.


Câteva detalii tehnice:

Regizor: James McTeigue Scenarist: Philip Shelby Producători: Boaz Davidson, Matthew O’Toole, Charles Winkler, Irwin Winkler Muzică: Ilan Eshkeri Costume: Stephanie Collie

Precizări speciale:

  • Dylan McDermott și Angela Bassett au jucat împreună și în Olympus Has Fallen (2013).
  • Actorii Dylan McDermott și Angela Bassett au avut roluri secundare în serialul American Horror Story.
  • Bugetul alocat filmului este undeva la 20 de milioane de dolari.
  • Filmările au avut loc în Bulgaria și Marea Britanie.

Vizionare trailer:

Survivor intră în cinematografe din 12 iunie, fiind distribuit de RoImage căruia îi mulțumesc pentru invitație!

Foto: Alchemy Studios

Andreea Giuroiu

Blogger și social media addict ツ

Scrie un comentariu