sara-tancredi-michael-scofield-prison-break

Sunt îndrăgostită, îmi place iubirea și îmi place să iubesc. Cu atât mai mult, îmi place să suspin și să mă bucur de momentele romantice de pe marile sau micile ecrane, fie că e vorba de filme sau seriale. Romantică și sentimentală, n-am putut să nu mă îndrăgostesc iremediabil de cuplul Sara Tancredi și Michael Scofield, prezent în serialul Prison Break (2005 – 2009) și în filmul Prison Break: The Final Break (2009). Mai jos, am realizat o listă cu cele mai frumoase momente dintre Sara și Michael, așezate cronologic.

Am văzut Prison Break pe parcursul ultimelor 2 luni, deși era de mult timp în plan vizionarea acestuia. Unul dintre serialele care s-au păstrat în timp, povestea lui Michael Scofield, care încalcă legea special pentru a ajunge în aceeași închisoare în care fratele lui este pe nedrept trimis la pedeapsa cu moartea, doar pentru a evada împreună, a făcut înconjurul lumii și, cum spuneam, al timpului. N-are rost să vorbesc despre cât de bine scris, documentat și închegat este serialul, iar scopul meu rămâne cel în care vă prezint iubirea. Cea dintre Sara Tancredi și Michael Scofield.

1. Michael află că este ziua Sarei, așa că îi face cadou un trandafir din origami. Deși nu i-l oferă direct, reacția Sarei spune destule, atunci când îl găsește pe birou (1×10)

  

2. Primul sărut (1×19)

Și apoi asta:

3.The first thing they tell you when you take the job is never to fall in love with an inmate.” – Sara (2×16)

4. După ce a fost răpită și torturată de Agentul Special Paul Kellerman, Sara se reîntâlnește cu Michael, iar îmbrățișarea celor doi spune atât de multe, unde mai adaug că e plină de chimie și interpretare pe măsură. (2×16)

5. Într-una din primele lor scene împreună, Michael îi spune: „I’ll make a bet that when I get out of here, alive, I’ll take you to dinner; … lunch… , a cup of coffee.” (1×9), Sara îi răspunde în 2×17, tot schimbul de replici fiind savuros:

Sara: Either way, you still owe me dinner.
Michael: Is that so?
Sara: Yeah. First week in Fox River, you promised me, if you ever got out of there, you’d take me to dinner.
Michael: Well, maybe, after we wrap this up, we can stop off and get you a burrito on the way back to Pope’s house.
Sara: Scofield, I don’t know what you’re used to, but anything short of a filet mignon not going to cut it with me.
6. După ce au alergat și au încercat să stea departe de lege pentru un întreg sezon, în 2×20 Sara se sacrifică și alege să le dea timp lui Michael și Lincoln să se îndepărteze, aceștia fiind urmăriți. În timp ce se îndreaptă către vaporul care avea să-i ducă către Mexic, Sara observă că este urmărită de o mașină și decide să îl sune pe Michael, spunându-i „I’m already on board.”, punându-se de acord să se găsească ulterior la bordul ambarcațiunii. Ce nu știe Michael este că, după ce Sara sfârșește apelul, se lasă prinsă de Alex Mahone.
7. Michael îi lasă un mesaj Sarei, în 2×22, deși știe că n-o să-l primească niciodată.
Sara, it’s me. It’s a strange thing, leaving a message for someone you know is never going to get it. I can only assume the worst, so… this’ll be the last message I leave for you. I just want you to know that I made it. But it’s no good without you.
8. Tot în 2×22, Michael se sacrifică, în semn de mulțumesc, pentru tot ceea ce Sara a făcut pentru el, din clipa în care a „uitat” ușa infirmeriei deschise. Așadar, fiind înconjurați, Michael se preface că o ține ostatică, asigurându-i astfel libertatea. Dar nu înainte de a-i spune:
You sacrificed everything for me once…now it’s time to say thank you.

9. „You’re upset because someone took a book from you. This is what they took from me. So let’s be clear. This is what matters to me. Not you and not your book.” – Michael, 3×03

prison-break-3x03


10. Deși sezonul 4 pornește cu ideea de răzbunare a persoanei iubite, Michael și Sara se reîntâlnesc, având câteva momente tandre — „I love you. That’s all I know right now.” (4×01)
 11. Michael e bolnav. Și serialul tot nu devine siropos. Tratat cu maturitate în continuare, se construiesc scene care nu au nevoie de cuvinte, așa că sunt susținute doar de interpretare. Câteva imagini din sezonul 4:

12. Declarația sinceră a Sarei, sentimentul de teamă care n-a părăsit-o. Deși a scăpat de cele mai groaznice torturi, riscă să-l piardă pe Michael, din nou: „I’m still scared.” (sezonul 4)

prison-break-4x12

13. Înainte de operația lui Michael: I’m not going to leave you. Don’t you dare leave me. – Sara 4×15

14. „I want you to know, I’m totally gonna be a hands-on dad. Like if the baby needs a bottle in the middle of the night, I will totally keep your side of the bed warm until you get back.”


BONUS: După ce am plâns și am suspinat în ultimul hal, trebuie să recunosc că pentru scena de mai jos nu am cuvinte; vă invit să simțiți. – Prison Break: The Final Break (2009)


Well, if you’re watching this, I’m glad, because it means you’re safe. And that’s all I ever wanted. I wish I could be there with you, but as you probably know now, I wouldn’t have had much time anyway. So I made my choice, and I don’t regret it. Anyway, not too long from now there’s going to be another little Scofield running around. And Linc–I want you to promise me, no matter what, they’re going to grow up knowing their uncle is never far away. And Sara, I want you to promise me that you’re going to keep an eye on Linc. As you may have noticed, he has a tendency to get in trouble. You know, we spend so much of our lives not saying the things we want to say. The things we should say. We speak in code and we send little messages, origami. So now, plainly, simply… I want to say that I love you both… very much. And I want you to promise me that you’re going to tell my child… that you’re going to tell my child how much they’re loved every day. And remind them how lucky they are to be free. Because we are. We’re free now. Finally. We’re free.


Când a început sezonul 5, pentru mine bucuria și lacrimile au fost cam în egală măsură. Sau lacrimile încep să crească cu fiecare episod mai mult. O să pun în acest articol special și momentele frumoase dintre Sara și Michael. Cum ar fi:

15. Scena în care Sara află, după 7 ani, că Michael este în viață:

16. Sau cea în care fiul lor primește un mesaj anume.

17. Mesajul pe care Michael îl înregistrează pentru Sara, în clipe de disperare și panică atât de profundă încât apasă pe posibilitatea pe care nu și-ar dori s-o facă vreodată: aceea de a o pune în pericol pe soția lui.

„Sara… I’m putting you in danger by saying this, but maybe it doesn’t matter because I’ll be dead, and they’ll leave you alone. But I love you. You see, I loved you. I never stopped loving you. This whole lie, it was for you. Sara, if I… if I do die, don’t let them put Kaniel Outis on the headstone because that’s never what it was. Make them put my real name, the man I have always been. Michael Scofield.”

Scrie un comentariu

%d blogeri au apreciat: