Încă mă întreb de ce n-am scris un articol dedicat bucuriei din ultimele 3 luni. Sometimes life gets in the way, I suppose. Dar vreau să vă povestesc acum despre cea mai bună decizie pe care am luat-o în ultimii ani. Pe scurt, Scofield.

Pisoiul nostru cu pete negre pe lăbuțe și cap, în rest alb și pufos, dar cu coada în aceeași nuanță tuciurie, avea 2 luni atunci când l-am luat, mai exact pe 1 aprilie.

Numele, așa cum anunțam pe Facebook în aprilie, este inspirat de unul dintre personajele noastre preferate, Michael Scofield din Prison Break. Michael spunea la un moment dat în primul sezon: „Be the change you wanna see in the world.”. Pentru noi, felul în care îl creștem pe Scofield este schimbarea pe care vrem s-o vedem în lume. Un amestec de iubire, grijă, fericire și responsabilitate.

El doarme în timp ce scriu rândurile astea și îmi distrage atenția. Pentru că e incredibil de dulce! 🙂 Acum are aproape 5 luni jumătate și doarme mult, dar stați numa’ să vă zic cum a fost înainte.

Nu pot să spun că știu cum e să crești un copil, dar pe cuvânt că așa m-am simțit, mai ales în primele săptămâni. Efectiv adormea la noi în brațe, în fiecare seară, învelit într-un mic prosop care servea drept pătură pentru el.

Singura „problemă” a fost faptul că timp de vreo 2 luni or so, energia lui o depășea cu muuuult (prea mult) pe a noastră. Cât a alergat Scofield în noul apartament n-o să alerg eu nicăieri tot anul. Detalii.

În general, bebelușii au tendința de a se trezi peste noapte și de a plânge. În schimb, Scofield a fost exact invers. Pe la vreo 3 luni – 3 luni jumate a început să se trezească odată cu Ionuț, în jur de ora 5-6 dimineața și să plângă la ușa dormitorului. El știe dacă de foame sau de dor. Sau ambele. Suntem în proces de reajustare a acestui aspect, pentru că n-am vrea ca și în weekend să ne trezim tot la 5.

Pe lângă orele de somn, Scofield e sub antrenament în ce privește toaleta. Desigur, face la nisip, ca oricare altă pisică, însă noi vrem să-l învățăm sus pe WC, acolo unde are un colac special care se lărgește treptat și de care, sperăm noi, n-o să-i fie dor la sfârșitul anului.

Luna viitoare o să fie operat, castrarea cea de toate zilele, așa că o să revin atunci cu un update despre cum se simte și despre cât de bucuros o să fie că o să scape, pentru o perioadă, de o parte a corpului pe care trebuie s-o lingă (yap, I don’t think so either).

Pozele sunt făcute pe 1, 2 și 20 aprilie. So little! 💙

Scrie un comentariu

%d blogeri au apreciat: